EKUE Band & Special Guest Ati de Chile


EKUE BAND este un un excelent cvartet alcătuit din următorii muzicieni de elită din Cuba: Carlos Enrique Sanchez – pian, Luis Palomino – saxofon și flaut, Raubel Torres – contrabas și Gilberto Acen Ortega – baterie și percuție.

Primul album Ekue Band a fost lansat în 2016 și intitulat „Explorers” (A&A Records – Producător Executiv: Andi Enache). Acest material conține opt piese, dintre care șapte compoziții semnate Gilberto Acen Ortega și Luis Palomino, cei doi realizând și aranjamentul muzical al acestor piese, iar una (compoziție și aranjament muzical) semnată Carlos Enrique Sanchez.

Ekue Band creează un ambient sonor valoros și plăcut, care se încadrează în  stilul afro – latino fusion.

Ati de Chile

Cvartetul Cubanez Ekue îl va avea ca invitat special pe cunoscutul percuționist, născut în Santiago de Chile, colaborator în multe proiecte live și de studio, Ati de Chile. Pe numele său adevărat Aristides Orlando Panaitescu –Alegria, acesta va completa echipa celor patru cubanezi cu un puls ritmic colorat de beat-urile exotice ale percuției.

Ati de Chile a cântat cu Loredana Groza, în trupa Spitalul de urgenţă, în prima formulă a trupei Vama Veche, în trupa VH2, a fondat trupa Mandinga, a cântat cu Urma, cu Les Elephants Bizzares, cu Jazz Unit, cu Mircea Tiberian, a fondat trupa Blanoz, prima trupă a lui Bean de la Subcarpaţi, iar acum are şi o formaţie de grunge, care se numește Space Needle. Unul dintre proiectele sale speciale e muzica de meditaţie alături de iranianul Amir Heidarkhodaee, care cântă la instrumente de coarde persane.

Carlos Enrique Sanchez

Pianistul Carlos Enrique Sanchez s-a născut în capitala Cubei, Havana, unde a studiat la Institutul Superior de Arte. A început să cânte cu diverse orchestre populare din Cuba ca pianist, printre ele numărându-se Timba Cubana, Cole Cole, La Ricky Band și Azucar Negra. A participat alături de acestea la multe festivaluri din America și din Europa, ca pianist, orchestrator și dirijor al orchestrei până în anul 2007, când a ajuns în România și a început să colaboreze cu câțiva artiști ca Tavi Colen, Pepe și alții. Carlos face parte din proiectul Ekue de peste un an.

Luis Palomino

Luis Palomino s-a născut pe data de 4 iulie 1970 la Havana, în Cuba. A absolvit Institutul Superior de Arte din țara natală, la secția Compoziție. Înainte de a ajunge în România, a cântat în Canada, Japonia și în mai multe țări din Europa. Saxofonul este instrumentul principal al lui Luis, însă mai cântă și la flaut și pian și își dorește să studieze și clarinetul. Proiectul Cubanissimo, gândit ca un band 100% cubanez cu Biu Marquetti (ex-Mandinga) la voce, a fost cel care l-a adus în țara noastră în 2007. Luis și colegii săi au adus un suflu de salsa și timba (stil muzical specific cubanez) combinat cu jazz pe scenele românești. De curând Luis s-a alăturat trupei Urma, alături de care cântă și în prezent.

Raubel Torres

Contrabasistul Raubel Torres este și el originar din Havana, Cuba, și absolvent al aceleiași școli de valoare, Institutul Superior de Arte din capitala țării Caraibiene. A cântat alături de numeroase formații: Cole Cole, Pachito Alonzo, Sabrosura Viva, Danny Lozada, Hache Habana, precum și alături de soliști de renume: Biu Marquetti, Analia Selis, Tasha Rodriguez. A susținut concerte în mai multe țări Europene precum Germania, Olanda, Italia, Danemarca, Suedia, Belgia și România.

Gilberto Acen Ortega

Cel mai cunoscut publicului din România este Gilberto Acen Ortega deoarece este stabilit la București de zece ani (căsătorit cu o frumoasă româncă), și asta pentru că, fiind un muzician foarte valoros și ușor adaptabil diferitelor stiluri, a fost extrem de solicitat de numeroase formații de jazz, pop și rock românești precum Mandinga, Balako, Sarosi Peter & Azara, Conect R, Bosquito, Ionel Tudor Band, Sorin Zlat, de interpreții Analia Selis, Alex Velea sau Viorica Pintilie, dar și de conaționalul său Omar Sosa la unul din concertele acestuia în România.

Cu diferite formații, dar și cu unii componenți ai Ekue Band, Gilberto Acen Ortega a concertat în numeroase țări ale lumii printre care Canada, Mexic, Japonia, Belgia, Olanda, Anglia, Norvegia, Suedia, Franța, Polonia, Italia, Elveția, iar alături de  Balako (grup alcătuit din muzicieni români și cubanezi) la prestigiosul Festival de Jazz de la Montreux.